ROMULUS CRISTEA: Comitetul Central 1989

marți, 3 decembrie 2013

Comitetul Central 1989

O imagine din sediul Comitetului Central (CC-UTC), Bucureşti, strada Oneşti. O fotografie realizată de Ion Laurenţiu, în luna decembrie 1989.

In imagine, in centru, pe rândul doi - Romulus Cristea. Mai sunt în fotografie: George Grosu, Ioan Toma, Cristi Crăciun,Mioara Mihalache, Florin Prunescu şi alţii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prefaţă carte "Revoluţia 1989"

Revoluţia din decembrie 1989 a fost cel mai important eveniment din istoria recentă a României. În pofida acestui fapt evident, mai există ziarişti, analişti, scriitori, cineaşti sau istorici care, atunci când vorbesc sau scriu despre Revoluţie, preferă folosirea eufemismului „evenimentele“ din 1989. Această sintagmă – cât şi altele – exprimă pe de o parte o nesiguranţă nemărturisită în ceea ce priveşte calificarea istorică a ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul lui 1989, pe de altă parte termenul mai reflectă şi încercările de minimalizare, chiar negare, a schimbărilor care s-au produs în urma prăbuşirii dictaturii naţional-comuniste a lui Nicolae Ceauşescu. Interpretarea Revoluţiei ca urmare a unei conspiraţii internaţionale îndreptate împotriva României sau calificarea răscoalei populare contra regimului ca o acţiune a unor huligani nemulţumiţi, vehiculaţi de servicii secrete străine, sunt încercări tributare intereselor unor persoane sau grupuri politice. Prezentarea Revoluţiei în conformitate cu prejudecăţi şi resentimente politice personale sau de dragul lansării unor teorii originale şi fanteziste poate fi întâlnite în nenumărate articole şi cărţi scrise în ultimii 17 ani. Romulus Cristea este un participant direct la Revoluţia din 1989 care s-a aflat timp de câteva zile în incinta clădirii fostului Comitet Central al P.C.R. I-a cunoscut pe protagonoştii noii puteri şi i-a cunoscut pe revoluţionarii participanţi, devenind astfel un martor al întâmplărilor care s-au derulat atunci. Pentru mulţi dintre cei care au participat direct la înlăturarea dictaturii, acele zile dramatice şi sângeroase au devenit o sursă permanentă de frustrări. Odată cu trecerea anilor, mulţi dintre aceştia au contribuit la răspândirea unor zvonuri, intoxicând atmosfera postrevoluţionară cu legende şi întâmplări închipuite. Suprapunerea unor fapte imaginate cu speculaţii puse în circulaţie de alţii, deformarea evenimentelor autentice şi căutarea morbidă a unei feţe ascunse a lucrurilor reale pot fi întâlnite şi în anumite interviuri pe care Romulus Cristea le-a înregistrat şi în care protagoniştii de atunci prezintă adevărul lor – subiectiv! - asupra Revoluţiei cu o intoleranţă înrudită cu stilul dogmelor care nu admit nicio replică. Nu lipsesc nici poantele revizioniste. Pentru aceştia modestia nu pare a fi o virtute. Aceste mărturii sunt dominate de exagerări egomane şi difuze, de un narcisism supradimensionat, cuprinse în afirmaţii sentenţioase care nu admit nicio replică. Dar există şi altele. Cele lucide, autentice. Romulus Cristea le-a consemnat pe toate şi le-a pus pe hârtie, înfruntând eventuale ostilităţi din partea acelora care se consideră chiriaşi ai adevărului absolut. Autorul acestei cărţi nu evită să repete întrebările la care răspunsurile sunt de mult cunoscute, dar care au fost ignorate din varii motive. Iată un singur exemplu: „Nu se ştie nici până în prezent în urma cărui eveniment s-a deschis prima oară focul. Se bănuieşte că a fost o manifestare de bucurie a vreunui civil înarmat din zona fostului Palat al Republicii, la care s-a răspuns ca într-o situaţie reală de război, după care lucrurile au degenerat, totul s-a transformat într-o baltă de sânge, cu sute de morţi şi răniţi, de zece ori mai mulţi decât în perioada 17-21 decembrie 1989.“ Rareori a formulat cineva un răspuns atât de clar, lipsit de patetismul agitatorilor de profesie care au inundat piaţa media din România postcomunistă. Romulus Cristea este o voce lucidă care evită mistificările şi care încearcă să prezinte cu obiectivitate şi nepărtinire un capitol important din istoria recentă a României. El ştie că toţi cei care neagă Revoluţia, jignesc victimele. De aceea, această carte este un omagiu adus celor care au murit în timpul Revoluţiei, care au participat la Revoluţie şi care au luptat pentru victoria Revoluţiei. William Totok 4 decembrie 2006